EXCLUSIV VIDEO | Ce putem face pentru a câștiga mai mult pe timp de criză. Analist: „Realitatea arată că, prin inflație, veniturile scad, suntem protagoniștii unui episod din «Jocurile Foamei», ediția românească. Trebuie să avem curaj să facem schimbări”

Publicat: 18/01/2023, 08:00

Statul va trebui să facă în următorii ani o reformă drastică a numărului de angajați, în condițiile în care peste 85% din banii din taxe și impozite se duc pe salariile bugetarilor și pe cheltuielile sociale, o povară financiară pe care nicio țară nu o poate duce în cârcă pe termen lung, a spus analistul financiar Adrian Negrescu, într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV.

Analistul susține că, în acest context, oamenii vor trebui să se gândească la soluții de supraviețuire, la recalificare, niciodată nefiind prea târziu pentru a urma un curs de pregătire sau pentru a schimba meseria cu o alta mai bănoasă sau mai de perspectivă.

Adrian Negrescu a precizat că realitatea de pe piața muncii s-a schimbat și nimeni nu mai poate să se gândească la situațiile care existau în comunism, când oamenii lucrau la un singur loc de muncă și de acolo ieșeau la pensie. Deși, în acest context, cursurile de pregătire pentru o nouă meserie sunt foarte importante, doar 2% din populația României a urmat cursuri de recalificare, fiind din acest punct de vedere la cel mai scăzut nivel din Europa.

„Este nevoie de programe de recalificare a forței de muncă

Analistul financiar crede că este nevoie de mai multe schimbări pentru a face ca 2023 să nu fie tot un an de supraviețuire, este nevoie de specialiști care să vadă nevoile reale de pe piața muncii și să gândească programe de recalificare.

Am senzația că suntem din ce în ce mai mult, de voie, de nevoie, protagoniștii unui nou episod din «Jocurile Foamei», ediția românească. Se aruncă și confetti în fața oamenilor, lăsându-se impresia că vor beneficia de niște lucruri, dar realitatea arată că, prin inflație, veniturile lor scad.

Eu cred că ne lipsesc profesioniștii din domeniile-cheie din administrarea banului public. Avem decidenți politici care habar nu au să facă o adunare simplă, ce să mai vorbim de viziune, de informații și detalii complete despre cum funcționează economia românească. Statul nu știe să atragă oameni în sistem. La fel se întâmplă în multe domenii, inclusiv în economie, acolo unde nu reușim în momentul de față – și avem bani europeni la dispoziție- să organizăm niște programe de recalificare a forței de muncă.

Și mă uit cu ce se ocupă Agenția pentru Forțele de Muncă. În loc să organizeze cursuri gratuite de pregătire pentru zidari, pentru tâmplari, electricieni, pentru șoferi de tot felul de utilaje agricole –  meserii cerute de piața forței de muncă -, organizează cursuri pentru inspectori de resurse umane și lucrători comerciali. În ritmul ăsta, vom importa din ce în ce mai mulți oameni de afară”, a spus Adrian Negrescu.

„Nu mai trăim în comunism, când ieșeam la pensie din job-ul în care ne angajam „

Analistul financiar susține că s-au schimbat vremurile în care oamenii ieșeau la pensie de la primul loc de muncă, mentalitatea este alta și trebuie în orice moment să ai curajul să-ți depășești condiția și să alegi alt parcursul profesional.

„Să nu ne fie rușine să urmăm un curs de pregătire pentru o altă meserie. Doar 2% din populație a urmat un curs de pregătire pentru un job, ceea ce este cel mai scăzut nivel din Europa. Să învățăm să câștigăm mai mult ca salariat sau să deschidem o afacere, dar este destul de dificil să faci afaceri în 2023, în România, având în vedere problemele economice. Trebuie să ai curaj să-ți depășești condiția și cred că ăsta este cuvântul de ordine: să avem curaj să facem schimbările de care avem nevoie.

Mentalitatea aia cum că te duci și te-ai angajat la o multinațională, și vei ieși la pensie de acolo s-a cam estompat și, din păcate, va dispărea în următorii ani. Probabil, noile generații au simțit acest “duș rece”. Nu mai sunt vremurile de altădată.

Nu mai trăim pe vremea comunismului în care ieșeam la pensie din job-ul în care ne angajam. Nici la stat, pentru că statul, de voie, de nevoie, va trebui să facă în următorii ani o reformă drastică a numărului de angajați.

Nu putem trăi cu 1,2 milioane de bugetari, în condițiile în care Polonia – o țară cu populație dublă decât a noastră – are 800.000 de angajați. Noi am ajuns ca din ceea ce încasează statul din taxe și impozite, peste 85% din bani să se ducă pe salariile bugetarilor și pe cheltuielile sociale. Nu poți să trăiești ca țară cu asemenea povară financiară în cârcă”, a mai spus Adrian Negrescu.

Urmăriți interviul integral:


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | ROBOR, „patima românilor”. Analistul Adrian Negrescu: „La un credit pe 20 de ani, plătești de trei ori suma împrumutată, uriaș pentru puterea de cumpărare din România. Cei care au ales dobândă fixă sunt câștigătorii acestei perioade”

EXCLUSIV VIDEO | Ce știe OMV Petrom și nu știe statul român? Analist: ”Dacă a găsit o soluție să evite taxa, înseamnă că legea a fost făcută prost. Nu te poți juca dacă vrei să finanțezi din suprataxă toate măsurile de plafonare pe energie și pe gaze în 2023″

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...